Friday, July 18, 2008


Taranul cu laptop de pe YouTube a distrus de fapt un computer fals (VIDEO)

De cateva zile, pe site-ul YouTube poate fi vizionat un filmulet in care un barbat distruge un laptop Sony Vaio cu un topor, in curtea unei case de la tara.

Barbatul nu pare sa se sinchiseasca de valoarea laptopului pe care il distruge, fiind apostrofat de mama sa, interesata, la randul ei, mai mult de soarta toporului pe care acesta il foloseste.

Publicatia Hunedoreanul a descoperit cine este autorul ciudatei intamplari, afland de asemenea ca laptopul distrus in film era nefunctional, fiind o copie fidela a unui notebook Sony Vaio. Florin Toma, din Deva, a povestit jurnalistilor cum a ajuns sa faca filmul care circula acum pe YouTube.

„Eram in gradina cu un prieten. Pentru ca il vedeam ca se plictiseste, m-am gandit sa fac ceva sa-l amuz. Pentru ca eu sunt electronist, m-am gandit ca este un moment foarte bun de a juca si o farsa unui alt amic care avea la mine un Sony Vaio defect”, a povestit razand deveanul.

El a distrus de fapt un laptop nefunctional care semana cu Sony-ul defect al amicului sau. „A fost o chestie de moment. I-am trimis apoi inregistrarea prietenului care avea la mine adevaratul laptop, insa nu i-am spus nimic. M-a sunat imediat tremurand. Are date importante pe calculator si a crezut ca s-au dus de rapa. Dupa ce i-am explicat, el s-a razbunat postandu-l pe Internet”.

π